Un nou concept terapeutic – SKY fast & fixed


fast & fixed este o modalitate de tratament revoluţionară pentru pacienţii edentaţi sau care sunt în pericol de a ajunge astfel.

Faptul că pacienţii primesc în aceeaşi zi implantele şi o lucrare provizorie, îmbunătăţeşte considerabil gradul de acceptare al tratamentului. Folosind conceptul fast & fixed de la bredent-medical, putem oferi dinţi ficşi, stabili şi cu rezultate fizionomice predictibile pentru pacienţii noştri.
fast & fixed este revoluţionar pentru că foloseşte osul nativ al pacientului şi răspunde nevoilor acestuia. Operaţiile de augmentare nu mai sunt necesare, scurtându-se astfel considerabil timpul de tratament şi costurile. Trebuie să menţionăm că cele mai multe operaţii de augmentare a osului sunt astazi de succes, însă de asemenea trebuie să admitem şi limitările pe care unele din aceste operaţii le impun.
Soluţia prefigurată încă din anii ’80 de Ledermann® era plasarea unor implante lungi, care să aibă stabilitate primară foarte bună şi unirea lor printr-o construcţie bară, la scurt timp după operaţie, în aşa fel încât tot ansamblul să funcţioneze unitar. Pacientul urma apoi să primeasca o proteză totală, mobilizabilă, care constituia soluţia de protezare provizorie sau pe termen mediu; totuşi, acest concept nu îndeplineşte una din vechile dorinţe ale pacienţilor: dinţi ficşi în aceeaşi zi; în continuare pacienţii ar trebui să revină pentru controlul adaptării supraprotezei, pentru captuşirea şi recondiţionarea ei; Iar aceste vizite repetate sunt un inconvenient atât pentru pacient, cât şi pentru medic: în zilele noastre, unul din cele mai scumpe şi preţuite lucruri este timpul;

Conceptul lui Ledermann® a fost modificat de către Paulo Malo®, care a venit cu idea de a plasa implante mai lungi , cu inovaţia că cele distale sunt angulate; Astfel, având implante mai lungi, creşte stabilitatea primară, iar unind aceste implante într-o construcţie pasivă, lipsită de tensiuni, obţinem o punte provizorie, fixă, cu sprijin exclusiv implantar;

Doctorului Georg Bayer îi datorăm fast & fixed aşa cum îl cunoaştem şi prezentam astăzi; Domnia sa a dezvoltat împreună cu specialiştii Bredent-Medical acest concept, orientat către dorinţele pacienţilor, optimizat protetic, în care construcţia definitivă este posibilă cu mai multe posibilităţi protetice;

Confortul oferit pacientului de conceptul fast & fixed este foarte mare, acesta primind în chiar ziua operaţiei o construcţie fixă, formată cel mai adesea din 10 dinţi.
Un alt avantaj este ca fast & fixed poate fi oferit pentru un preţ fix, dinainte cunoscut de pacient. Factorul “întîmplare” nu-şi mai gaseşte locul, iar oamenii se pot întoarce imediat la viaţa socială, în scurt timp observandu-se o importantă creştere a calităţii vieţii.

Reclame
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Reclame
%d blogeri au apreciat asta: